luni, 4 iunie 2012

Ardealul

de Nicolae Balcescu

Participant activ si conducator al Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, istoric si scriitor, Nicolae Balcescu a ramas in literatura prin lucrarea sa "Romanii supt Mihai Voievod Viteazul", publicata postum in 1878 de Alexandru Odobescu. Scrisa departe de patrie, in timpul exilului in Italia, cartea este o lucrare stiintifica si un poem eroic in care se oglindeste un moment eroic din istoria neamului romanesc. Cartea a avut menirea de a trezi constiinta de neam a poporului si de a insufla romanilor increderea in idealul sfant al unitatii nationale.
Opera istorica a fost proiectata in sase capitole, intitulate "Carti", dar a ramas neterminata pentru ca boala a curmat viata istoricului.
Fragmentul "Ardealul" face parte din cartea a -IV-a, intitulata "Unitatea Nationala". El este introducerea cartii si nu poarta titlu. Fragmentul cuprinde doua structuri compozitionale: in prima parte Balcescu fixeaza asezarea geografica a zonei, insistand asupra frumoaselor forme de relief, iar in partea a-II-a se ocupa de bogatiile solului si subsolului. Intentia autorului era de a dovedi ca Ardealul este pamant romanesc si face parte integranta din patria romanilor, istoricul fiind animat de un profund sentiment de mandrie nationala.

Fragmentul se deschide cu o descriere panoramica a unei tari legendare desprinsa parca din mit: "pe culmea cea mai inalta a muntilor Carpati se intinde o tara mandra si binecuvantata intre toate tarile semanate de Domnul pre pamant." Imaginea este de ansamblu, iar cele doua epitete "mandra" si "binecuvantata" sugereaza caracterul deosebit al tarii. Printr-o metafora, Balcescu fixeaza locul Ardealului in Europa, "un maret si intins palat, cap de opera de arhitectura unde sunt adunate toate frumusetile naturale ale Europei". Observam ca autorul este asezat undeva in exteriorul tabloului si folosind gradatia descendenta desface imaginea de ansamblu in partile componente.
Prin metafora "un brau de munti" si prin comparatia "precum zidul o cetate" autorul sugereaza frumusetea si maretia tinutului care este strajuit "de doua piramide mari"(metafora) acoperite "de o vecinica deadema de ninsoare"(metafora). Cei doi munti care stau de straja tarii sunt comparati si personificati devenind personaje de legenda "ca doi uriasi stau la ambele capete ale tarii catand unul in fata altuia". Muntii sunt acoperiti cu paduri stufoase (epitet) in care "ursul se plimba in voie ca un domn stapanitor". Prin aceasta comparatie personificatoare se realizeaza o imagine motorie care ajuta la dinamizarea tabloului.
Atentia autorului se opreste apoi asupra dealurilor "inalte si frumoase" (epitet), care sunt comparate cu "niste valuri proptitoare". Printr-un dublu epitet metaforic si printr-o personificare se face trecerea fireasca spre celelalte forme de relief "merete pedestraluri inverzite, care varsa urmele lor de zapada peste vai si peste lunci."
Campiile, care amintesc de cele "de la portile Romei", sunt "arse si varuite" - dublu epitet cromatic sugerand succesiunea anotimpurilor. Peste aceste campii este stapan bivolul care dormiteaza alene - imagine statica in antiteza cu cea notorie referitoare la urs.
Prima parte a fragmentului se incheie cu o concluzie "miazanoapte si miazazi traiesc intr-acest tinut alaturi una de alta si armonizand impreuna."

In partea a doua Balcescu aduce alte dovezi referitoare la frumusetile nebanuite ale Ardealului. Folosind enumeratia, epitetul si personificarea autorul realizeaza un tablou variat in care isi gaseste locul epitetul cromatic "stanci prapastioase, munti uriasi a caror varfuri mangaie norii, paduri intunecoase, lunci inverzite, livezi mirositoare, campii inflorite..".
Folosind un epitet motoriu si un gerunziu verbal asociat cu un epitet auditiv, Balcescu realizeaza o imagine impresionanta  "paraie repezi care mugind groaznic se pravalesc in cataracte". Frumusetea salbatica si diversitatea tinutului sunt prezentate indirect si prin antiteza, plac vederii si o spaimanteaza totodata.
Depa ce s-a ocupat de bogatiile solului, autorul trece la cele ale subsolului prin intermediul raurilor mari cu nume armonioase. Folosind enumeratia, Balcescu sugereaza bogatia soluluiromanesc, incheind cu o hiperbola "metalul cel mai imbelsugat din toate, aurul, pe care il vezi stralucind pana si in noroiul drumurilor".
Fragmentul se incheie printr-o concluzie din acre aflam numele tarii in care "fagii isi inalta trufas capul lor spre cer" (epitet personificator), iar "calul si calaretul se afunda intr-o mare de grau si de porumb"(metafora hiperbolica). Aceasta tara este Ardealul.
Observam ca Balcescu nu pomeneste nimic despre locuitorii regiunii, dar se subintelege ca cei ce traiesc intr-o tara mandra si binecuvantata de Domnul pre pamant "trebuie sa fie niste alesi ai soartei, niste oameni deosebiti".

Fragmentul "Ardealul" reprezinta o descriere deoarece autorul realizeaza un tablou dupa natura folosind ca unic mod de expunere descrierea. Fragmentul are caracter subiectiv, pentru ca Balcescu retine amanuntele si aspectele care l-au impresionat si care sustin ideea unitatii nationale, regiunea fiind leaganul ramanismului.
Realizand o descriere in proza istoricul isi transmite direct sentimentele de admiratie fata de spatiul evocat, care la el capata dimensiuni mitice. Autorul foloseste un numar mare de figuri de stil, urmarind realizarea unor imagini vizuale, auditive, olfactive si motorii.

"Romanii supt Mihai Voievod Viteazul" este un imens discurs, un mesaj adresat de Balcescu urmasilor, un testament politic si uman, o emotionanta pledoarie pentru libertate si unitate, pentru spirit de sacrificiu si iubire de patrie.

Niciun comentariu: