vineri, 9 septembrie 2011

Plugarii

de Octavian Goga

-chipul taranului roman-

In lirica romaneasca, poetul Octavian Goga aduce glasul grav si solemn al romanilor din Ardeal, un Ardeal aflat sub ocupatie straina.
Opera poetului reflecta suferinta de veacuri, jalea si durerea, visurile neimplinite, sperantele si revolta.
In poezii ca "Oltul", "Plugarii", "Noi", "Clacasii", Octavian Goga evoca imagini ale satului copilariei sale, cu peisajul, traditiile, obiceiurile lui, exprimand nazuintele de veacuri pentru libertate nationala si dreptate sociala.
Poezia lui O. Goga are un puternic caracter protestatar, insusi poetul o declara: " m-am nascut cu pumnii stransi, sufletul meu s-a organizat din primul momemntpentru protestare, pentru revolta."
Poezia "Plugarii" este un adevarat imn inchinat taranimii ardelene, strivita de nedreptatea sociala si jignita de statutul de strain in propria-i tara. Discursul liric se desfasoara sub forma unei intime si admirative adresari, cuvantul cu frecventa cea mai mare, prezent in fieacre strofa, fiind cuvantul "voi" in toate ipostazele lui morfologice. In viziujjnea lirica a lui Goga, plugarii apar ca un simbol al unei suferinte, iar poetul se simte coplesit in fata durerii lor.

Legatura cu truditorii pamantului si compasiunea fata de ei sunt exprimate din primele versuri:
"La voi alearga intotdeauna
Truditu-mi suflet sa se-nchine;
Voi singuri strajuiti altarul
Nadejdii noastre de mai bine.
Al vostru-i plansul strunei mele. "
Versurile ne amintesc de vibrantul crez artistic al poetului, exprimat in poezia "Rugaciune":
"Alunga patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frange,
Si de durerea altor inimi
Invata-ma pe mine-a plange."
In conceptia lui O. Goga, "nadejdea de mai bine" a intregului popor este legata de soarta lor, a celor "mai buni copii ai firii/ urziti din lacrimi si sudoare". Utilizand un limbaj metaforic, poetul surprinde suferinta plugarilor in imagini sugestive, cu un puternic caracter evocator. Tonul elegiac al poeziei si atmosfera trista se creeaza prin repetarea pronumelui "al meu", "al nostru", precum si prin marea frecventa a cuvintelor: "plans, lacrimi, jale".
Acesti oameni greu loviti de viata nu s-au resemnat. In poezia lui Goga ei nu apar nvinsi, ingenuncheati, ci traind cu speranta intr-o viata mai buna, intr-un viitor al dreptatii. Aspiratiile lor sunt sugerate prin mai multe imagini poetice, dintre care cea a cerului are o mare putere de sugestie:
"...cerul
Clipirii voastre-nduiosate
I-a dat cea mai curata raza
Din sfanta lui seninatate."
Plugarii au continuat sa munceasca cu harnicie si iubire fata de pamant:
"In coapsa graitoarei miristi
Devreme plugul vostru ara.",
iar asuprirea si jignirea nu le-au schimbat sufletul, ramas sensibil in fata frumusetilor naturii si capabil
"...sa se-nfioare
De glasul frunzelor din codru
De sopot tainjic de izvoare."
Imaginile poetice devin covarsitor simbolice pentru a sublinia indistructibila legatura dintre om si natura, dintre roman si pamantul stramosesc. Taranii romani sunt:
"Frati buni ai frunzelor din codru
Copii ai mandrei bolte albastre"
In opera lui Goga natura a constituit un decor pitoresc, nu o proiectie a propriilor stari sufletesti; ci mediul firesc, organic legat de viata si activitatea oamenilor. In acest sens, primavara apare ca simbol al sperantei si dragostei de viata:
"E primavara pe campie,
Si-n ochiul vostru-i primavara",
versuri care subliniaza mai mult ca oricare altele valoarea raportului dintre om si natura in poezia lui O. Goga. Viata sufleteasca a plugarilor este complexa. In clipele de ragaz "cand doarme plugul pe rotile" ei stiu si pot sa evadeze din existenta cenusie, in lumea de vis a basmelor:
"La voi coboara Cosanzeana
A visurilor noastra doamna.
Vin crai cu argintate coifuri
Si-n aur zanele balaie".
Poetul exclama cu admiratie si uimire:
"Atata stralucire-ncape
In bietul bordeias de paie."
dar contrastul dintre feerica lumina de basm si "bietul bordeias de paie" este dureros.
Acesti oameni sfintesc
"...cu roua suferintei
Tarana plaiurilor noastre!" ,
versuri care atrag atentia prin sensul lor figurat, prin metafora lacrimilor care au dat rod pamantului.
Prin imagini metaforice de mare profunzime si sensibilitate este reliefata bogatia spirituala a unui popor care isi exteriorizeaza sentimentele in cantecul doinei ce il insoteste pe roman pretutindeni:
"Din casa voastra, unde-n umbra
Plang doinele si rade hora,
Va straluci odata vremii
Norocul nostru-al tuturora".
Poezia se incheie simetric. Poetul revine la sentimentul de compasiune pe care il incearca fata de truditorii pamantului, in fata carora se simte coplesit de jale:
"A mea e lacrima ce-n tremur
Prin site genelor se frange,
Al meu e cantul ce-n pustie
Neputincioasa jale-si plange."
Repetarea pronumelor "al meu", "a mea" il include pe poet in aceasta colectivitate, iar cuvintele cheie "lacrima", "cantul", "jalea", "plange" dau tonalitatea grava, specifica poeziei lui Goga. Caracterul liricii lui O. Goga este trecerea de la sentimentul jalei la manie, protest, revolta, textul poetic implicand accente profetice:
"Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un intins adanc de mare,
Traieste-nfricosatul vifor
Al vremilor razbunatoare"
Metafora "infricosatul vifor", ca valoare de simbol, devine o expresie a luptei si razbunarii.

Poezia "Plugarii" este strabatuta de un puternic fior emotional, sustinut de tonul elegiac care exprima o jale stapanita, o tanguire grava. Poezia se constituie si ca un portret moral capabil sa insumeze liric virtutile acestui neam de plugari, in viziunea lui Goga ei fiind adevaratii pastratori ai fiintei nationale, ai traditiei si credintei in viitor.

- valoarea artistica pe strofe -
strofa I
Plugarii apar in ipostaza de izbavitori ai neamului.
strofa II
Comuniunea dintre om si natura, cu accent pe sensibilitatea sufletului romanesc.
strofa III
Infratirea dintre taranul roman si glia strabuna, pe care o face roditoare prin efort
strofa IV
Viata grea a celor multi, munca lor lipsita de satisfactii. Poetul mitizeaza realul prin comunicarea cu divinul.
strofa V
Plugarii apar in ipostaza de martiri ai neamului, fiind caracterizati in antiteza cu exploatatorii lor.
strofa VI
Taranii apar in ipostaza de pastratori ai traditiei, de depozitare a frumosului folcloric.
strofa VII
Taranul roman e surprins in ipostaza de creator de frumos.
strofa VIII
O. Goga este convins ca numai poporul, prin puterea sa de jertfa este capabil sa inlature raul social.
Prin opera, poetul se identifica cu neamul sau pe care il reprezinta in lume fiindu-i purtator de cuvant. 

Niciun comentariu: