La Vulturi!

Gala Galaction

Gala Galaction, pe numele sau adevarat Grigore Pisculescu a fost unul dintre scriitorii reprezentativi din perioada interbelica, pentru ca-n opera sa, formata din schite, nuvele si romane, autorul a infatisat viata grea a taranimii si drama intelectualitatii marginalizata social.

Nuvela "La Vulturi!" are ca sursa de inspiratie realitatea social politica si istorica a Tarii Romanesti din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Tema nuvelei prezinta viata pastorilor in timpul miscarii populare condusa de Tudor Vladimirescu si felul in care aceasta se reflecta in constiinta omului din popor. Naratiujnea, intretaiata de dialoguri si descrieri explicative sub raportul relatiei om-natura, surprinde situatia precara (nesigura) a pastorilor permanent amenintati de primejdii.

Cuvantul "vulturi" din titlul nuvelei are o tripla semnificatie. Poate simboliza aspiratia catre inalt, mandria si speranta oamenilor, deci ei sunt pastorii izolati si solitari in creierul muntilor. Poate fi vulturi ca pasari de prada, si astfel simbolizeaza pe cotropitori si vesnicul pericol ce-i pandeste pe oameni. Sau poate fi un toponim prin care autorul fixeaza locul actiunii.

Exista in nuvela doua tablouri: cel dintai dominat de chipul batranului Danila "om care trecuse prin multe suferinte si incercase multe valuri de amaraciune" si al doilea din care se desprinde figura impunatoare a Agripinei, mama capabila de eforturi supraomenesti pentru salvarea copiilor ei.

Primul tablou are rol de expozitiune dezvoltata pentru ca infatiseaza cadrul actiunii, momente semnificative din biografia lui Mos Danila, schitand atmosfera sumbra, de incertitudini si teama.

Actiunea incepe intr-o zi de primavara, cu soare pe "culmile Scripetelui", aproape de izvorul Iablanicioarei. In ziua aceea pe cer nu era nici un nor, iar muntii uriasi "pareau blajini, tihniti si prididiti de soare". Satul format din 10-20 de case ca un adevarat "cuib de vulturi" era locuit de oieri si parea "o fantana intre munti". Primejdia care ii ameninta pe locuitori este sugerata metaforic de "vulturii ce pluteau neobosit, scaldandu-si aripile in lumina si dand fiorii mortii pasaretului de casa". Atentia scriitorului se opreste asupra gospodariei lui Danila, "starostele ciobanilor din partea locului, venetic de pe plai, dar mare baci la batranete."

In tinerete, gospodarul "care trecuse prin multe suferinte si incercase multe valuri de amaraciune", agonisise de trei ori avere si de trei ori totul fusese jefuit de turci, caci existenta oamenilor era permanent amenintata de jaf, de invazii straine si de moarte. Deznadajduit, Danila "care era de felul lui de dincoace de Olt" isi paraseste locurile natale si se retrage in munti sa nu mai vada plaiul si silnicia dupa el". Taranul ajunge la izvorul Iablanicioarei, devine cioban dibaci, apoi staroste, isi reface gospodaria si isi rostuieste copiii.

Ajuns la varsta de 80 de ani, batranului nu-i este dat sa cunoasca "tihna' pentru ca se afla intr-o zi vestea "ca Alexandru Sutu a murit, ca Tudor Vladimirescu zguduie Oltenia si a imprastiat pretutindeni o strigare", chemand pe panduri si pe plaiesi la lupta impotriva boierilor si grecilor haini. Starosterele fiind prea batran il trimite pe cel mai drag dintre ginerii sai, pe Paun Ozun "un roman falnic, trup si suflet de viteaz", sa-l slujeasca pe Tudor pana la moarte.

Paun este insotit de "zece voinici platiti si imbracati de Mos Danila". Barbatii au plecat pe la sfarsitul lui ianuariesi de ceva vreme batranul nu mai are nicio veste de la ei. Pentru a-si ascunde ingrijorarea el se apleaca cu evlavie asupra cartilor sfinte, se ocupa de "rostuirea" ciobanilor si o imbarbateaza pe fiica sa Agripina, sotia lui Paun Ozun, spunandu-i ca "Tudor si Paun stau si stapanesc in Bucuresti". Batranul are grija si de nepotii sai, dintre care Paunas "berbecelul cel mai drag" este considerat de batran simbolul a ceea ce "are sa fie peste 40-50 de ani pe plaiul dezrobit de Tudor".

Pe la inceputul lui mai, dupa o luna "de ploi putrede" starostele urca la stana in prima zi insorita. Este tocmai ziua navalirii turcilor in satul in care se aflau numai "un cioban batran si schiop care dregea sadilele", cativa mosnegi, femei si copii.

Cel de-al doilea tablou se deschide cu intriga nuvelei. Autorul realizeaza la inceput un tablou dupa natura impresionant prin frumusetea salbatica a locurilor "aripile negre ale padurilor de brad...fanetele inflorite si gurile de secure ale scripetelui muscand din cerul albastru".

Vestea navalirii turcilor precipita actiunea si declanseaza spaima. Smulsa din indeletnicirea ei zilnica de gospodina si mama iubitoare, Agripina traieste groaza invaziei dezvaluita gradat prin consemnarea starilor fizice si psihice: "Fugiti! Fugiti! vin turcii....tresari si intoarse capul spre usa deschisa. Groaza vestii se prefacu deodata in groaza faptului vazut cu ochii. Din fundul vaii coame de cai zbucnira intr-o clipa si in fiecare coama cate un cap de turc."

Desfasurarea actiunii incepe cu descrierea reactiilor febrile si disperate ale mamei care in dorinta de a-si salva copiiiurca muntele alegand cararea cea mai scurta dar si cea mai anevoioasa: "trebuia un omj zdravan ca sa poata sa biruiasca pieptul muntelui, nu o muiere cu un copil in poala si alti doi taras dupa ea. Era o carare care scotea sufletul din om. Mai mult o scara de bolovani si de radacini decat o poteca.". Datorita efortului si fricii, femeia e asaltata de ganduri nebune si sfasiata de spaima "mai bine sa lupte pana i-o plesni inima in piept ...daca ajunge la stana poate sa cada si sa moara, au scapat copilasii...".

Fugarii fac un popas, Mariuca care avea 7 ani era "sleita de puteri si ametita"; Vlad, de 5 ani, era "grasut, aprins la fata si leoarca de sudoare, cazuse jos ca un bujor frant de ploaie; cel mai mic, Paunas, "se zbatuse in poala pana amortise si adormise cu degetele in gura", iar Agripina "voinica, tanara si vanjoasa" era obosita pentru ca "povara cu care se lupta era peste puterile unei femei".

Sfasiata de efort, Agripina incepu "sa sovaiasca asemenea vitei lovite intre coarne". Suferinta atunge punctul de maxima incordare pe masura ce setea devine tot mai chinuitoare "o sete groaznica ii frigea gatlejul si maruntaiele...gandurile i se topeau in cap...o perdea de sange si de nebunie i se lasa, incet, pe creier". Starile fizice si psihice ale personajului sunt proiectate in exterior asupra decorului "copacii din-mprejur zvacneau si incepeau sa se faca rosii...in pieptul ei ardea toata padurea si bataile inimii erau bolovani incinsi." De obicei, natura joaca un rol benefic in existenta zbuciumata a pastorilor. Daca in "Miorita" natura era ocrotitoare, in aceasta nuvela ea apare ostila omului, nu ofera protectie ci ridica obstacole in calea salvarii Agripinei. Totusi femeia, cu Paunas in brate, cu Vlad in spate si cu Mariuca legata la brau, isi stoarse puterile "cu o oarba inversunare si iesi din padure si din coasta in poiana cu capite din apropierea stanei".

Punctul culminant:

Extenuata, mama il ascunde pe Paunas in fan, apoi se indreapta spre stana urmata de cei doi copii nedumeriti si inspaimantati de starea mamei lor. Danila, cufundat in gandurile negre provocate de lipsa vestilor de la Paun Ozun, e trezit la realitate de plansul Mariucai si de figura ravasita a Agripinei "care avea umbletul si schimele unei nebune". Batranul afla de la nepotica lui ca in sat au navalit turcii si de aceea 'apuca buciumul si suna adunandu-i in graba pe ciobani" pentru a pleca in ajutorul satenilor aflati in primejdie. Pe Agripina o lasa in grija lui Dragomir Ozun, fratele cel mare al lui Paun.

Batranul Danila, impreuna cu Mariuca si cu "ciobanii tineri, toti inarmati cu flinte" pornesc spre sat, cautandu-l in acelasi timp pe Paunas. In contrast cu "linistea imparateasca" din jur, batranul este cuprins de ganduri avand presentimentul dramei si intrebandu-se ce cautau turcii in pustietate.

Ajunsi in poienita oamenii descopera sortul Agripinei, scutecele insangerate ale copilului si "o larga spulberatura de fulgi cenusii, ca dupa o incaierare intre vulturi".

Disparitia copilului capata ample semnificatii simbolice. Pentru Mos Danila nepotul sau, Paunas, reprezinta " ce are sa fie peste 40-50 de ajni pe plaiul dezrobit de Tudor", adica un viitor mai bun pentru un neam greu incercat. Moartea copilului pricinuieste batranului "fiorii unei presimtiri naprasnice", care "il injunghiara in inima", gandindu-se la ginerele sau si la soarta "domnului Tudir". Starostele presimte ca nu sosise inca vremea scuturarii jugului otoman. Valoarea simbolica a destinului copilasului se desprinde din comentariul autorului "pasarile cerului coborasera in poiana si smulsesera pe Paunas din zbuciumul plansului, din durerile foamei si din tot vaietul si chinul unei vieti omenesti, in mijlocul unui popor nenorocit si rob inca pe multa vreme."

Deznodamantul tragic al intregii constructii epice este dublat de o meditatie simbolica, nu mai putin tragica si in acelasi timp profetica "Pune un hotar, Stapane, nenorocirii noastre! Ajunge Sfintiei tale atata jertfa! Ajunge atata risipam atata jaf la vulturi din mana bietei tari si din carnea noastra!". Lumea aceasta romaneasca asezata "la cumpana furtunilor" este o lume aspra sfasiata in chip nedrept de dureri si napaste si dominata de figura indurerata a batranului staroste care, plangand pentru a doua oara in viata, se roaga pentru un destin mai bun al neamului sau. Ruga lui Mos Danila este de un dramatism sfasietor, deoarece batranul are "presimtiri naprasnice" si premonitia uciderii prin tradare a lui Tudor Vladimirescu.

In final, ridicandu-si privirea catre cer, Danila se adreseaza cu lacrimi in ochi si cu piosenie Atotputernicului in care vede singura forta capabila sa faca dreptate neamului romanesc oprind "jaful la vulturi".

Aceasta nuvela are semnificatii biblice, astfel drumul Agripinei este Golgota neamului; uciderea lui Paunas reprezinta uciderea pruncilor de catre Irod; copilul este vazut ca un posibil mantuitor al neamului; iar ruga lui Danila este ruga lui Iov care simbolizeaza taria credintei.

-caracterizarea personajelor-

Danila este eroul principal al nuvelei, el este un personaj complex, bine individualizat, prezent in primul tablou, si in partea finala a nuvelei. "Fruntasul ciobanilor de pe Scripetele" era de felul lui "de dincoace de Olt" si parasise "plaiul" pentru a nu mai vedea "silnicia" de pe el.

Scriitorul urmareste prin imagini retrospective drumul in timp al lui Danila, om harnic si priceput care "face de 3 ori avere si si-o reface cu tenacitate tot de atatea ori pentru ca turcii i-o "spulberasera".

Gospodarul Danila dovedeste o energie iesita din comun si o mare forta de regenerare devenind un personaj aproape legendar, care seamana cu dacii, stramosii nostri, pe care Alexandru Vlahuta ii vedea "Murind in ses si renascand in munti". Personaj reprezentativ, el ii uraste pe navalitori si este gata de orice sacrificiu pentru libertatea tarii.

Fire meditativa, se apleaca cu smerenie asupra cartilor sfinte in care gaseste taria morala necesara depasirii momentelor critice. El este sfatuitorul pastorilor de pe Scripete, cel care o imbarbateaza pe Agripina si isi ocroteste nepoteii, iar la nevoie sare in ajutorul satenilor. Batranul vede in Paunas un posibil izbavitor al neamului. Puritatea sa morala si durerea sufleteasca apar in momentul in care il descopera pe Paunas sfartecat de vulturi. Atunci el plange pentru a doua oara in viata si se adreseaza cu piosenie divinitatii cerandu-i sa-i ajute si sa-i salveze neamul, fara a acuza destinul nedrept.

Danila si Agripina apartin aceleiasi lumi, o lume izolata, aspra, sfasiata de dureri, construindu-si destinul intr-o lupta permanenta cu natura de la care imprumjuta taria morala si forta fizica. Viata dura ii face pe munteni sa fie uniti, sa nu rupa legatura cu cei de pe plai, iar credinta in Dumnezeu ii intareste moral.

Danila este caracterizat cu ajutorul scenelor retrospective prin actiune directa, prin relatiile cu celelalte personaje, si prin monologuri interioare dense si grave.

Mos Danila pare desprins din mit, el este un arhietip, iar biografia sa rezuma istoria unui intreg popor.

Agripina este personajul principal din cel de-al doilea tablou. Ea apare intr-o tripla ipostaza: fiica, sotie, mama. Autorul o caracterizeaza direct printr-unj scurt portret fizic "voinica, tanara, vanjoasa" si indirect prin monolog, actiune si portret moral.

Agripinja este o gospodina harnica si priceputa, o mama iubitoare si grijulie, o fiica respectuoasa si o sotie nelinistita de soarta barbatului sauj, Paun Ozun.

Adevarata ei frumusete morala se dezvaluie dupa momentul navalirii turcilor in sat cand, energica, cu o reactie prompta si fireasca, isi ia copiii si fuge din calea acestora. De-a lungul drumului dovedeste tarie morala si spirit de sacrificiu izvorat din dragostea de mama. Neclintita in hotararea de a-si face datoria fata de copii, isi asuma chiar alternativa jertfei supreme: " daca ajunge la stana, poate sa cada si sa moara; au scapat copilasii...". Eroina impresioneaza prin efortul de care este capabila, prin dorinta de a nu renunta in fata obstacolelor devenind simbolul mamei eterne.

Drumul in spatiu al Agripinei poate fi interpretat ca o aspiratie spre inaltimi sau ca o Golgota, simbol al efortului popular de a invinge greutatile.

Agripina este caracterizata prin actiune, prin relatiile cu tatal si copiii ei, cu ajutorul monologurilor interioare, ea fiind surprinsa in momente puternic impresionante.