duminică, 27 februarie 2011

Dragostea dureaza 8 secunde


(cat sa spui cel mai tare text de agateala)

Prima Carte scrisa pe Facebook s-a lansat de Dragobete. Ma bucur mult ca am putut participa la un astfel de eveniment. Intr-un cadru relaxat, la Hanul cu Tei (in Centrul Vechi al Bucurestiului) s-a vorbit despre dragoste, relatii si internet.




"Sa stii ca nu vibreaza boxele, pur si simplu imi bate inima prea tare cand sunt langa tine."

"Permite-mi sa ma prezint: sunt noua ta prietena. "

"Eu sunt la mine acasa...Tu esti la tine. Unul dintre noi nu se afla unde trebuie. "

"Tu lucrezi la Google? Pentru ca in tine am gasit tot ce cautam."

"If I could rearrange the alphabet, I'd put U and I together. "

"Vrei sa-ti dau un link la mine acasa?"

"Ce chestie! Lenjeria mea de pat se asorteaza perfect cu ochii tai. "

"Ai cumva o oglinda in buzunar? Pentru ca ma vad in pantalonii tai. "

"Vrei sa fii patura care ma inveleste?"

"Stii care e cel mai bun vin? Vin pana la tine."

"Tu de obicei dormi in bratele tale? Atunci pot sa dorm eu? "

"Impreuna vom cunoaste lumea..."

"Lasa-ma sa-ti ghicesc in palma. Uite, pe linia dragostei apar eu!"

"Nu te supara, caut o adresa...Stii cumva unde stai? "

"- Cobori la prima?
- Doar daca prima esti tu..."

"Stii cum ti-ar sta mai bine? Cu mine alaturi."

"Am vazut ca nu ai manusi. Ma lasi sa-ti incalzesc eu mainile?"

"Ai un foc? Pastrez eu bricheta si ne intalnim maine din nou sa ti-o dau."

"Conjuga-mi te rog verbul a vrea la prezent. Eu vreau, tu vrei...E suficient!"

si preferata mea:

"Te superi daca imi tii si mie mana asta cat timp fac eu o plimbare prin parc? "

sâmbătă, 26 februarie 2011

ma vinde! episodul 5

geanta de cosmetice Avon
2 compartimente
15 lei


portfard Anew Avon - 15 lei



colier Avon - 25 lei

brosa - 12 lei


ma vinde! episodul 4

cercei clasic insideout
placati cu aur
Hoop Avon
- 25 lei




ma vinde! episodul 3

Eternal love set stea
- placat cu argint si elemente Swarovski

- colier - 25 lei


- bratara si cercei - 25 lei


sâmbătă, 19 februarie 2011

que sera sera

Nu avem cum sa stim astazi, ce ne asteapta maine...ce vom face, ce/pe cine vom iubi, ce/pe cine vom indeparta...
Nu putem face nimic...doar sa asteptam...

Que Sera, Sera,
Whatever will be, will be
The future's not ours, to see
Que Sera, Sera
What will be, will be.


marți, 15 februarie 2011

NU magazinelor de vise!


Radio Zu si Puya - de Sf Valentin - iubesc viata.
Si eu iubesc viata!


"Ma intreb daca …
fi-tu sau fi-ta ar ajunge la spital
de la porcariile astea
care le lasati pe strada
ce-ai face? a?
Intrebare: ce-ai face?
Crezi ca n-are cum?
Nu cred
Sunt legale
E non-stop
n-ai nevoie nici macar de buletin
in plus, te rupe rau"
(Puya - Pune-i la pamant - panica la etnobotanice)

Eu cand am auzit prima oara de magazinul de vise m-am gandit la lucruri haioase...originale...ceva gen bruno-the funny shop.

Cand am aflat de fapt despre ce este vorba nu mi-a venit sa cred. In afisul-reclama pe care il vazusem intr-un mall din Bucuresti, scria ca se primesc chiar si bonuri de masa. Orice numai sa vindem? Asa am ajuns?


Iubeste si tu viata! Uneori chiar este frumoasa si merita traita asa cum este, fara vise halucinante, atacuri de panica, hohote de ras si ropote de lacrimi din senin.

cabaret tragi-comic

Gigi Amoroso - un Cassanova iubit de femei (vaduva, nevasta brutarului, nevasta notarului...)

AnaMaria Pislaru interpreteaza o Dalida misterioasa, o solista care ne canta(in italiana, romana, franceza si engleza) povestea napolitana a lui Cassanova.
Gigi, un tanar napoletan, iubeste toate femeile din oras: maritate, nemaritate, vaduve...



pana intr-o zi...
pana intr-o zi cand se indragosteste de o americanca si pleaca sa-si traiasca visul american.

Reintors acasa in Italia, dupa ani lungi si grei - ani in care in orasul sau nu se mai intampla nimic deosebit, Giuseppe Fabrizio Luca Santini (Gigi) este impuscat de vaduva.
Un moment emotionant este cel in care solista regreta ca nu avut curajul sa-i spuna lui Gigi cat de mult il iubeste...



O poveste de viata tulburatoare...pusa in scena la Teatrul Masca, Bucuresti.
Este greu sa interpretezi un rol in care si vorbesti, si gesticulezi, si canti si te misti...dar, actorii sunt tineri, si pun suflet in ceea ce fac si le iese de minune. Felicitari.

Occident

"marul are semintele la mijloc;
portocala are si ea samburi...
dar banana unde isi tine semintele?"

Un film romanesc, in regia lui Cristian Mungiu. Un film cu faze, ca cea de mai sus, faze care iti raman mult timp in minte si in suflet. O comedie despre noi, despre viata de zi cu zi, despre oamenii de langa noi, despre coincidente si destin, despre o viata mai buna afara.

Filmul este asemeni unui puzzle; impleteste frumos trei povesti de viata, povesti in care drumurile personajelor se intretaie, se suprapun si depind unele de altele.
Luci si Sorina - perechea care ajunge sa se desparta datorita lipsei banilor.
Mihaela, o fata romantica si naiva, care scrie poezii si pe care Vasile o paraseste in ziua nuntii.
Colonelul, tatal Mihaelei, care vrea sa iasa linistit la pensie, si sa se retraga la tara.

*
"Suntem copii, de acum vom fi
Plini de uimire, plini de iubire
Cu ochii va urmarim
Stim de pe acum ce ne asterneti la drum
Nenumarate flori si palate
Sa avem noi maine aur si paine
Voi sunteti niste niste eroi
Dar intr-o zi si noi

Noi in anul 2000
Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti
Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete in 2000

Suntem copii insa vom sti
Sa facem tara ca primavara
Si maine
Vom reusi ca va suntem copii
Urmand povata
Vom face viata
Indelungata si minunata
Si-atuncea niste eroi
Vom deveni si noi"

Pionierii - Noi in anul 2000 - aduce filmului o nota de mister si totodata o explicatie a conditiei romanului de rand in zilele noastre.

luni, 7 februarie 2011

Printesa gheturilor

- Camilla Lackberg

Un roman de suspans. Mistere si secrete de familie, iesite la lumina dupa 25 de ani.
Erica Falck se intoarce in orasul ei natal pentru a pune lucrurile la punct dupa moartea parintilor ei. Aici, o descopera pe Alexandra, buna ei prietena din copilarie, moarta in cada.

Cazul o intereseaza si reuseste sa descopere secrete spectaculoase din trecutul acesteia.

Cred ca fiecare din noi ascundem un trecut, oricat de mic...dar dureros. Si fiecare din noi alegem ce avem de facut cu acel trecut. Unii suntem introvertiti si atunci ne macinam interior pana la epuizare. Altii sunt extrovertiti si au o sansa in plus. Cu toate astea, fiecare este unic in felul lui  si este decizia personala de a divulga lumii sau de a pastra doar pentru sine trecutul.

Alexandra a decis sa rupa tacerea si sa divulge trecutul. Cei implicati insa nu au fost de acord si au decis sa nu o lase pe Alex sa vorbeasca.

rb

Ce este viata?

Un lung sir de bucurii si dezamagiri; un lung sir de reusite si esecuri; un lant de zambete si lacrimi. Ne poarta uneori pe carari neumblate, si ne intrebam ce cautam noi acolo; fara a primi vreun raspuns. Trebuie sa fim puternici si sa mergem pe drumul deschis de viata…dar cat sa fim de puternici? Cum sa ne motivam sa trecem peste toate greutatile si obstacolele din drum? Unde sa mai gasim toata energia necesara pentru a continua drumul?

Uneori vrem sa schimbam directia, si facem un pas spre stanga sau spre dreapta. Poate imediat cum am pasit lateral regretam, dar nu mai avem cum sa ne intoarcem. Si nu vom stii niciodata ce era pe celalalt drum, si unde trebuia sa fie capatul lui pentru noi.

Totul este un mister – placut sau mai putin placut. Printre noi sunt persoane tari, care accepta loviturile vietii cu fruntea sus si merg inainte chiar contra curentului. Le admiram curajul, puterea, daruirea…si intr-o zi ii vedem gresind; intr-o zi ii vedem cum clacheaza si cad. Ne dezamagesc? Nu. Realizam doar ca sunt finite umane, supuse greselii, si ca poate daca le-am fi dat mai multa atentie, daca ar fi comunicat si ar fi primit mai mult din ceea ce isi doreau…nu cadeau. Sunt si persoane slabe, care se plang la orice lovitura, si se impiedica de cele mai mici cioturi si le este teama de a merge mai departe. Acestea au nevoie de curaj, de ambitie, de alta atitudine vizavi de viata.

Strangem in noi atata durere, si atatea neimpliniri…incat intr-o zi, explodam. Ne trebuie o viata intreaga pentru a aduna nemultumirile, si doar o secunda pentru a le spulbera in vant, cu intreaga noastra viata. Suntem mici, si nu putem avea o viata grandioasa din toata punctele de vedere, oricat am visa la ea. Insa putem ramane realisti, si ne putem accepta asa cum suntem, cu tot ceea ce avem si bun si rau, (pentru ca toate sunt parte din noi; si avem nevoie sa faca parte din noi chiar si acele lucruri dureroase-pentru a invata mai mult, pentru a ne intari, pentru a ne ridica).

Cand ajungem la capatul drumului sa ne uitam in urma sa vedem ce am lasat. Am daruit o floare? Am primit o floare? Am facut cel putin o persoana fericita? Am dansat in ploaie? Am urcat pe munti? Am ras, am iubit, am plans, am cantat, am strigat….Dar oare nu am ajuns prea devreme la capatul drumului? Nu mai aveam nimic de facut?

marți, 1 februarie 2011

La multi ani, Caragiale drag!

Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.
Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Bucureşti. Adevărul e că, dacă se hotăreşte cineva să asiste la o sărbătoare naţională aşa de importantă, trebuie s-o ia de dimineaţă. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte împacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:
- Mam'mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
- Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana.
Şi sarută pe nepoţel; apoi îi potriveşte pălăria.
Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Formidable, şi sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Miţa, că "aşa ţin bărbaţii biletul".
- Vezi ce bine-i şade lui - zice mam'mare - cu costumul de marinel?
- Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel?
- Da cum?
- Marinal...
- Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la copii - marinel.
- Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel...
- Da cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.
- Mariner..
- Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam'mare, şi iar sărută pe nepoţel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.
Dar nu e vreme de discuţii filologice: soseşte trenul - şi nu stă mult.
Trenul este plin... Dar cu multă bunăvoinţă din partea unor tineri politicoşi, cari merg până la o staţie apropiată, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam'mare îşi face cruce, apoi aprinde o ţigară... Goe nu vrea sa intre în cupeu; vrea să şadă în coridorul vagonului cu bărbaţii.
- Nu!... nu e voie să scoţi capul pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, şi-l trage puţin înapoi.
- Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.
Şi după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alarmă şi scoate iar capul. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, şi mititelul îşi retrage îngrozit capul gol înauntru si-ncepe să zbiere.
- Mamiţo! mam'mare! tanti!
- Ce e? Ce e? sar cocoanele.
- Să oprească! zbiară şi mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria! să opreascăăă!!!
Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la staţia din urmă.
- Biletele, domnilor!
Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate şi Goe să făcă acelaşi lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, şi, dacă a zburat pălăria, fireşte c-a zburat cu pamblică şi cu bilet cu tot. Dar avea bilet.
- Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Miţa.
Conductorul însă nu înţelege, pretinde bilet; daca nu, la staţia apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Goe. Aşa scrie regulamentul: dacă un pasager n-are bilet şi nu declară că n-are bilet, i se dă o amendă de 7 lei şi 50 de bani, şi-l da jos din tren la orice staţie.
- Dar noi n-am declaratără? strigă mamiţa.
- Ce e vinovat băiatul dacă i-a zburat pălăria? zice mam'mare.
- De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică urâtul.
- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Miţa urâtului...
- Uite ce e, cucoană - zice conductorul - trebuie să plătiţi un bilet...
- Să mai plătim? n-am plătitără o dată?
- Şi pe dasupra un leu şi 25 de bani.
- Şi pe dasupra?...
- Vezi, dacă nu te-astâmperi? zice mamiţa, si-l zguduie pe Goe de mâna.
- Ce faci, soro? esti nebună? nu ştii ce simţitor e? zice mam'mare.
Şi, apucându-l de mâna cealaltă, îl smuceşte de la mamiţa lui, tocmai când trenul, clăntănind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam'mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe îşi pierde un moment centrul de gravitaţie şi se reazimă în nas de clanţa uşii de la cupeu. Goe începe să urle... În sfârşit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărească a plati biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui. Păcat însă de pălărie!... Ce-o să facă d. Goe la Bucureşti cu capul gol? şi toate prăvăliile închise!... s-ar întreba oricine, care nu ştie câtă grije are mam'mare şi câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălăria de paie? Dacă să întâmplă să plouă, ori răcoare? Şi mam'mare scoate din săculeţul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.
- Te mai doare nasul, puişorule? întreabă mam'mare.
- Nu... răspunde Goe.
- Să moară mam'mare?
- Să moară!
- Ad', să-l pupe mam'mare, că trece!
Şi-l pupă în vârful nasului; apoi aşezându-i frumos beretul:
- Parcă-i şade mai bine cu beretul!... zice mam'mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
- Cu ce-i nu şade lui bine? adaoga tanti Miţa, şi-l scuipă şi dumneaei şi-l sărută.
- Lasă-l încolo! că prea e nu ştiu cum!... Auzi d-ta! pălărie nouă şi biletul! zice mamiţa, prefăcându-se foarte supărată.
- Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam'mare.
Dar mamiţa adaogă:
- Da pe mamiţica n-o pupi?
- Pe tine nu vreau, zice Goe cu humor.
- Aşa? zice mamiţa. Lasă!... şi-şi acopere ochii cu mâinile şi se face că plânge.
- Las' că ştiu eu că te prefaci! zice Goe.
- Ţi-ai găsit pe cine să-nşeli! zice mam'mare.
Mamiţa începe să râză; scoate din săculeţ ceva şi zice:
- Cine mă pupă... uite!... ciucalată!
Mamiţa pupa pe Goe, Goe pe mamiţa, şi luând bucata de ciucalată, iese iar pe coridor.
- Puişorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deştept! zice mam'mare.
- E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Miţa.
Pe când Goe îşi mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma despre Crivina către Periş.
- Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamiţo! zice mamiţa către mam'mare.
Mam'mare se ridică bătrâneşte şi se duce în coridor:
- Goe! puişorule! Goe! Goe!
Goe nicăieri.
- Vai de mine! ţipă cucoana, nu-i băiatul! Unde e băiatul!... s-a prăpădit băiatul!...
Şi toate cucoanele sar...
- A căzut din tren băiatul! Ţaţo, mor!
Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în uşa compartimentului unde nu intra decât o persoană.
- Goe! maică! acolo eşti?
- Da!
- Aide! zice mam'mare, ieşi odată! ne-ai speriat.
- Nu pot! zbiară Goe dinăuntru.
- De ce?... te doare la inimă?
- Nu! nu pot...
- E încuiat! zice mam'mare, vrând să deschidă pe dinafară.
- Nu pot deschide! zbiară Goe desperat.
- Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru!
În sfârşit, iacătă conductorul cu biletul: primeşte paralele şi liberează pe captiv, pe care toate trei cucoanele îl sărută dulce, ca şi cum l-ar revedea după o îndelungată absenţă. Şi mam'mare se hotăreşte să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puişorului. Puişorul vede o linie de metal în colţul coridorului, care are la capătul de sus o maşină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul maşinii şi începe să-l tragă.
- Şezi binişor, puişorule! să nu strici ceva! zice mam'mare.
Trenul îşi urmează drumul de la Periş cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un şuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, şi trenul se opreşte pe loc, producänd o zguduitură puternică.
"Ce e? ce e?" Ţoţi pasagerii sar înspăimântaţi la ferestre, la uşi, pe scări...
- Goe! puişorule! Goe! strigă tanti Miţa şi se repede afară din compartiment.
Goe este in coridor... De ce s-a oprit trenul?
Cineva, nu se ştie din ce vagon, a tras semnalul de alarmă. Din ce vagon?... Asta e uşor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât rupându-se aţa înnodată şi cu nodul plumbuit. Personalul trenului umblă forfotă, examinând roatele tamponate cu toată presiunea, aşa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-şi încarce iar pompa de aer comprimat şi să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorul şi şefii trenului aleargă din vagon în vagon şi cercetează aparatele semnalelor de alarmă.
Cine poate ghici în ce vagon era ruptă aţa plumbuită şi răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam'mare doarme în fundul cupeului cu puişorul în braţe. Nu se poate ştie cine a tras manivela.
Trenul se porneşte în sfârşit, şi ajunge în Bucureşti cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam'mare aşează frumuşel beretul lui Goe, îl scuipă pe puişor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul şi-l sărută dulce.
Apoi cucoanele se suie în trăsură şi pornesc în oraş:
- La Bulivar, birjar! La Bulivar!...
Momente si Schite - Dl Goe